marți, 21 iulie 2009

Dalli a înaintat preavizul angajaţiilor firmei rămaşi fără loc de muncă

Dalli Exim a înaintat, luni, potrivit Codului Muncii, deciziile de preaviz pentru angajaţii companiei, în urma dispoziţiei primarului general privind preluarea parcărilor cu plată, angajaţii anunţând că vor picheta sediul Primăriei Capitalei, zilnic între orele 9.00-13.00.

Conducerea Dalli a încercat, prin trei solicitări, intrarea în dialog cu primarul general al Capitalei, dar până în prezent nu a avut loc o astfel de întâlnire, unul dintre punctele de discuţie, fiind exact problemă angajaţilor Dalli, informează într-un comunicat de luni, reprezentanţii societăţii.

Totodată, reprezentanţii Dalli precizează că, în urma anunţului de încetare a activităţii, "angajaţii şi-au exprimat intenţia de a picheta sediul Primăriei Capitalei, începând de luni, zilnic, între orele 9.00-13.00".

"Societatea nu se poate opune deciziei angajaţilor de a-şi exprimă anumite doleanţe, atât timp cât acţiunile acestora au loc independent de companie, solicitându-le acestora să manifeste paşnic şi în limitele unui comportament civilizat", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii firmei Dalli precizează că aşteaptă comunicarea datei şi orei la care se vor purta discuţiile cu primarul Sorin Oprescu, pentru găsirea unei soluţii în privinţa anagajaţilor.

Vineri, Dalli Exim a solicitat primarului Capitalei, Sorin Oprescu , să găsească o soluţie pentru cei 147 de angajaţi ai societăţii care au rămas fără loc de muncă în urma acţiunii municipalităţii de preluare a parcărilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Asculta Student FM 103.4

Persoane interesate

Despre mine

Pentru mine Radio se scrie intotdeauna cu R mare... Asculta RRM Student FM 103.4% atitudine